11 septembrie 2002

Adie un vânt apocaliptic. Un vânt care acoperă în plan existenţial distanţa între început şi sfârşit. Zi de doliu. Comemorare. Zi în care ne aducem aminte că moartea nu vine decât o dată pentru fiecare şi într-o singură clipă totul se poate sfârşi. Atunci faptul că au mai murit şi alţii înainte, că vor mai muri şi alţii după sau poate mor chiar în acelaşi moment nu mai are nici o importanţă. Pentru că atunci, înainte de a fi fiinţe sociale, membri ai unui colectiv, devenim indivizi, căpătăm brusc, dacă n-am avut-o înainte, conştiinţa tragică a propriei singurătăţi în univers. Fiecare îşi înfruntă singur destinul. Fiecare îşi înfruntă singur moartea. Tot restul devine egal cu zero.