13


Când i-am spus cine sunt, Jasmine nu a părut surprinsă. Părea că se aşteptase la acest răspuns. A dat doar din cap în tăcere şi m-a întrebat cum mă cheamă.

- Frank, i-am răspuns.

- Pe aici prin împrejurimi nimeni nu-ţi ştie numele. Dar se povestesc lucruri ciudate despre tine.

- Ce se spune, Jasmine?

- Lucruri înfiorătoare… Că există ceva în tine care ucide, că ai omorât odată o pisică a unui vecin numai aruncându-i o privire. Că ai ochi fosforescenţi care ard noaptea ca nişte stele şi-ţi luminează faţa. Că nimeni nu te poate privi fără să se schimbe pentru totdeauna. Nu ştiu în ce fel, nu înţeleg, nu am înţeles niciodată. Dar se spune că toţi cei care te privesc îşi pierd minţile şi rătăcesc apoi nopţi întregi fără somn, fără apă şi fără mâncare prin sate, vorbind prin semne, uitându-şi până şi glasul, şi nu-şi mai găsesc liniştea până la moarte.

- Şi tu crezi ce spun oamenii, Jasmine?

- Nu ştiu… Ştiu că eşti un om ciudat, şi lumea întotdeauna ţese poveşti în jurul oamenilor care nu sunt ca şi ceilalţi. Dar ceva îmi spunea că odată am să te cunosc… Nu ştiu de ce, am simţit-o tot timpul, de câte ori auzeam pe cineva vorbind despre tine, de câte ori treceam pe lângă casa ta. Te-am visat într-o noapte. Cred că era lună plină. Am visat că ţi-am văzut chipul şi că nu voi putea fi niciodată aceeaşi. În zori nu mi-am mai adus aminte de ceea ce am văzut, dar am ştiut că într-o zi te voi întâlni.

Glasul îi tremura, lumânarea îi îmbrăca faţa într-o lumină stranie, cu reflexe aurii, şi cum stătea culcată acolo, pe pernele moi, vorbindu-mi, părea încă bolnavă de amintirea acelui vis de care îmi pomenise.

- Dar tu ce simţi? Îţi e teamă de mine, Jasmine?

- Aş putea să-ţi spun multe lucruri de care mi-e teamă: de câinii care muşcă şi de pisicile negre… de nopţile fără lună şi de urletul lupilor în nopţile cu lună plină… de foc şi de apă, şi de gândul că aş putea înnebuni, şi m-aş pierde pe cărări de unde nimeni nu m-ar mai putea aduce înapoi… de tăcerea din visele mele şi de tăcerea din sânul morţii… de dorinţa din ochii bărbaţilor ce mă privesc atunci când trec pe stradă şi de toate lucrurile pe care le ştiu din auzite, de toate lucrurile pe care le ştiu dar nu le înţeleg, de orice zgomot mai puternic, de orice miros mai înţepător, de orice lumină mai puternică… de imaginea mea din oglindă, căci atunci când îmi întind mâna să o ating, mă lovesc de ceva rece şi impenetrabil… de liniile din palma mea care duc în păduri neîncepute… de ploile cu grindină şi de furtunile dezlănţuite… de oamenii pe care nu i-am cunoscut încă şi de cântecele pe care nu le-am cântat niciodată, de tot ce port pe dinăuntru fără să ştiu… de vântul ce va sufla odată prin locurile unde am fost eu şi toţi cei dragi mie… de cruzimea şi de iubirea omenească… de sărutul infinitului şi de albastrul ochilor lui Dumnezeu care mă privesc zi şi noapte fără să-mi lase răgaz de odihnă… Şi sunt multe alte lucruri care mă înfricoşează…

- Dar nu mi-ai răspuns la întrebare. Mă număr şi eu printre aceste lucruri, Jasmine?

Jasmine zâmbi.

- Am să-ţi răspund tot cu o întrebare. Ţie ţi-ar fi teamă de tine dacă ai fi în locul meu?

- Nu pot să mă imaginez în locul tău… Şi totuşi dacă aş avea un pic de intuiţie feminină, cred că nu mi-ar fi teamă.

- A, nu? râse ea. Auzi la el! Intuiţie feminină! Ce ştii tu despre intuiţia feminină? Într-adevăr, e absurd să-ţi fie teamă de un bărbat care în fond n-a făcut nimic altceva decât să te adoarmă, să te răpească de acasă, să te închidă în casa lui într-o cameră fără ferestre şi să te lege în lanţuri… Şi nu orice bărbat, ci tocmai faimosul proprietar al casei fără ferestre, despre care se spun atâtea şi atâtea lucruri şi pe care nici măcar nu ai dreptul să-l vezi faţă în faţă… E o nebunie să te temi de aşa ceva!

- Intuiţia ar trebui să îţi spună să nu-ţi fie teamă tocmai din acest motiv… Proprietarul casei fără ferestre la stradă nu ar face ceea ce fac majoritatea bărbaţilor atunci când răpesc o femeie. Nu e un infractor de rând…

- Şi totuşi a acţionat tipic, cu mijloacele cele mai meschine… ca într-o dramă de mâna a doua. Credeam că proprietarul casei fără ferestre la stradă are mai multă imaginaţie… Scena asta am văzut-o jucată în sute de filme şi am citit-o în sute de cărţi… aşa că nu mai are de ce să îmi fie teamă. Totul îmi dă senzaţia de deja-vu. E de prost gust să repeţi ce au jucat alţii.

No comments: