9


Inima îmi bătea nebuneşte ca inima unui adolescent îndrăgostit în clipa când am observat primele semne ale trezirii. Pleoapele au început să i se zbată mai puternic, ca o pasăre speriată, captivă în mâna unui băieţel. Şi încet-încet, cortina grea de plumb s-a ridicat, lăsând libere şi clare oglinzile albastre ce se ascundeau dincolo de ea, ca nişte falnice porţi ferecate ducând în împărăţii necunoscute, pe tărâmuri exotice, nelumeşti, îmbătate de parfum şi înecate în lumina albă a paradisului.

Au trebuit câteva minute bune până să se trezească de-a binelea, până lucrurile din jurul ei să capete contur real, curăţate de vălul de ceaţă ce se mai păstrează încă o scurtă perioadă după trezirea din somn. Un păianjen minuscul a traversat în viteză noptiera căţărându-se pe spătarul alb al patului, apoi pe cearşafurile şi pernele albe, şi s-a opri în final pe gâtul ei, alb şi el, dar de o altă nuanţă, ce în contrast cu albul mobilierului căpăta un luciu vineţiu. Simţind gâdilarea fină provocată de picioruşele gânganiei, a încercat să îşi ducă mâna acolo, dar abia atunci a observat că ceva îi ţintuia ambele mâini la nivelul patului. Ar fi putut să ajungă cu ele până la gât, pentru că lanţurile erau astfel fixate încât să permită o anumită mobilitate, până la nivelul feţei, dar greutatea şi zgomotul lor straniu, nefiresc în liniştea din jur au făcut-o să renunţe, lăsându-şi-le la loc, speriată. Această renunţare n-a durat mai mult de câteva clipe, căci curiozitatea de această dată a făcut-o să-şi ia inima în dinţi şi să-şi ridice una dintre mâini, cu greutate, până la nivelul feţei, cercetând cu atenţie veriga şi lanţul. Nu părea îngrozită peste măsură, ci mai degrabă cuprinsă de un soi de nelinişte amestecată cu uimire. Întâmplător sau nu, mâna pe care şi-o ridicase era tocmai cea dinspre mine, şi în timp ce o cerceta astfel, în tăcere, cu ochii măriţi şi cu pupilele dilatate din cauza luminii prea apropiate a lumânării, a avut brusc senzaţia că mai există ceva, într-un plan mai îndepărtat, un alt pericol ce o pândea şi care părea mai mare decât cel pe care tocmai îl sesizase. Pe retină i se formă o pată uriaşă de umbră, care încet, încet luă conturul trupului meu. Prima ei reacţie a fost să-şi tragă plapuma până sus, peste gât, acoperindu-şi cu ea şi o parte din bărbie, şi să-şi vâre mâna, cu lanţuri cu tot la acelaşi adăpost călduţ. Se strânse toată colac, ca şi cum ar fi vrut să se transforme într-o masă informă, să se simtă mai aproape de ea însăşi, ca de singurul punct de sprijin pe care îl putea găsi. Zgribulită aşa sub plapuma uriaşă, mă privi cu inocenţa unei veveriţe speriate, şi-n clipa aceea, cu greu mi-am stăpânit impulsul de a o lua în braţe, cu plapumă cu tot, cu lanţuri cu tot, căci mi se părea frustrant şi nedrept să se îndepărteze atât de mult de mine, să devină un întreg cu ea însăşi - un zid dincolo de care eu, intrusul în propria mea casă, nu puteam pătrunde. Simţindu-se oarecum la adăpost sub imensitatea aceea caldă de plapume, nelăsând nici măcar un deget în frigul de afară, mă privea copilăreşte şi adânc, încercând să-mi descifreze trăsăturile ca într-un joc, nereuşind şi luând-o din nou de la început, fără nici o şansă de izbândă, căci avusesem mare grijă să mă pun la adăpost din timp de privirile ei. La un moment dat, mi-a făcut impresia că a avut o tentativă de a-şi scoate o mână de sub plapumă şi de apuca lumânarea de pe noptieră, dar în cele din urmă se răzgândi. Era un drum prea lung şi prea periculos şi mânuţa ei se simţea deocamdată prea bine acolo la căldură pentru a risca să se aventureze în cine ştie ce noi pericole.

Îi urmăream înduioşat toate gesturile, toate reacţiile, încercând să pătrund dincolo de ele, în creierul ei, să-i intuiesc fiecare umbră de gând, şi punându-le cap la cap, să mi-o apropii şi mai mult de suflet. Fericit şi tulburat de prezenţa ei acolo, simţeam o apăsare ciudată în piept şi un nod în gât care era pe cale să îmi smulgă în orice clipă un suspin. În momentele acelea nu vedeam cruzimea jocului meu, jocul vânătorului cu prada, ci doar candoarea lui, duioşia, gingăşia ascunsă a momentului, mă simţeam copleşit de o mulţumire superioară, care-mi învăluia toate simţurile, aducându-mă într-o stare semi-extatică.

Am aşteptat mult ca să rupă tăcerea ce se aşternuse între noi, unindu-ne şi separându-ne totodată. Dar ea părea că se închisese nu numai dincolo de plapuma albă, ci şi dincolo de acel văl al tăcerii ce îi dădea o siguranţă în plus. Căci orice vorbă, orice zgomot, orice foşnet ar fi propulsat-o prea adânc în miezul realităţii prezentului, câtă vreme atâta timp cât nu scotea nici un cuvânt, îşi mai putea amăgi simţurile că totul nu era decât un vis: un alt vis ca şi atâtea altele la fel de ciudate înaintea lui, poate un pic mai diferit de celelalte, dar totuşi un vis, din seria acelora ce poartă atât de profund întipărite în ele amprenta realului.

Nu ştiam ce s-ar fi putut întâmpla din momentul în care orice îndoială cu privire la realitatea posturii în care se afla ar fi fost spulberată, şi şi-ar fi dat seama că nu există nici măcar acea portiţă de scăpare ce o reprezenta gândul semi-conştient că în orice moment se poate trezi, cu un maxim efort, lăsând în urmă orice rămăşiţă a acelui vis ciudat ce o tulburase preţ de câteva clipe. Dar nu-mi era prea mult teamă de reacţia ei, oricare ar fi fost ea. Ba chiar o aşteptam, căci fiind atât de îndrăgostit cum eram, nu puteam concepe o teamă pe care n-aş fi putut s-o spulber cu dăruirea dragostei mele, nici o durere pe care n-aş fi putut s-o alin cu atingerea sentimentelor ce mă încercau, cu sensibilitatea fără egal a iubirii mele.

No comments: