Al toamnelor cuvânt,
Când ploaia bate tristă în fereastră
Nu poate pe pământ
Să plângă-ndeajuns durerea noastră.
Şi-al soarelui mister,
Când printre nori inundă zarea-albastră
Nu poate sus în cer
Să spună-ndeajuns speranţa noastră.
Al primăverii ceas,
Când vântu-adie-ncet prin flori în glastră
Nu poate cu-al său glas
Să cânte-ndeajuns iubirea noastră.
Şi-al nopţii nepătruns,
Ce-şi cântă nemurirea printre astre
Nu poate-ndeajuns
S-ascundă dulcea taină-a vieţii noastre.
No comments:
Post a Comment