Amintirea ta

Amintirea ta
Respiră încă în mine
Ca un copil în pântecele mamei,
Ca un vânt târziu
Într-o pădure, noaptea.
Iar uneori,
Când mesaje din lumea basmelor
Şi-a viselor
Fără timp şi substanţă
Ne cheamă înapoi,
Spre ceea ce suntem
Dincolo de noi,
Atunci aud şoapta ta,
Atât de aproape
Şi mă-nfior…
Atunci te simt curgând
În apa râului,
Pe aripa timpului
Şi în sufletul meu,
Ca o supremă tăcere…
Atunci te primesc,
Singura mea mângâiere,
Şi deşi nu te înţeleg,
Ştiu că mi-ai fost sortit mie
La fel cum frunza e sortită copacului
Şi-apoi vântului
La fel cum omul e sortit iubirii
Şi-apoi pământului…
Amintirea ta
Respiră încă în mine
Ca o menire
De dincolo de început şi sfârşit.
Şi poate ea va fi aerul meu
Atunci când pământul
Îmi va opri răsuflarea…
Şi poate ea va fi hrana şi apa mea
Când voi creşte din pământ
Ca o floare.