Credeam că eşti copil


Credeam că eşti copil dar nu erai,
Cu ochi tăcuţi şi blânzi mă privegheai.
Credeam că eşti copil, dar am aflat
Într-un târziu ce mult m-am înşelat.
Copilăresc era doar versul tău
Fiindcă prin el voiai să uiţi ce-i rău,
Copilărească vorba ta părea
Dar câte taine inima-ţi ştia!
Iar ochii tăi păreau mereu senini,
La adăpost de viscol şi de spini.
Abia azi ştiu ce-adeseori te dor
Şi cîtă jale-ascunde râsul lor.
Azi am aflat că nu-i decât un joc,
O mască pe-un destin fără noroc.
Că vrând să fii copil nu vrei decât
Să uiţi durerea vieţii şi atât.
Şi ceilalţi văd c-un ochi nepăsător
Şi poate-şi dau verdictul prea uşor.
Că eşti copil credeam până şi eu.
Deşi iubeam, ce oarbă-am fost mereu!
Doar eu să fii fost altfel ca şi ei,
Aş fi citit atâtea-n ochii tăi!
Orbită de-ale lumii reci păreri,
Ce rău te-am priceput până mai ieri!
Că te-am crezut copil tu o ştiai
Şi totuşi cât de blând mă privegheai
Când ochii tăi adânci, nevinovaţi,
Mă urmăreau în taină devotaţi.
Dispreţul lumii grele te-a-ncercat
Atât de des şi totuşi ai răbdat.
Dar-remuşcări târzii m-apasă greu-
Cum ai putut să rabzi dispreţul meu?
Cu cât erai deasupra celor mulţi,
Ştiind să-i înţelegi şi să-i asculţi!
Ce suflet mare Domnul ţi-a ales,
Să poţi ierta când nu eşti înţeles,
Să poţi iubi când n-ai nimic în schimb,
Doar semănând iubire peste timp.
Poate simţeai că într-o bun zi
Voi învăţa-n privire a-ţi citi.
Şi ai ştiut mereu să mă iubeşti
C-o dragoste mai pură ca-n poveşti.
Şi prin iubire, ca-ntr-un joc subtil,
M-am transformat şi eu într-un copil.

No comments: