Dor

Mi-e dor de florile de mai
Ce-au învăţat numele tău,
Mi-e dor de tot ce poţi să-mi dai
Când vântul tace-n drumul său.

Mi-e dor de norul ce te-a plâns
Cu lacrimi grele, când te-ai dus,
De ramul fără de cuvânt
Ce se-nălţa mereu în sus.

Mi-e dor de clipe din trecut
Şi de nădejdi din viitor,
Mi-e dor de tot ce n-am avut,
De tot ce n-ai rostit mi-e dor.

Mi-e dor de nopţile târzii
Când amintirea-ţi mângâiam,
Când mă visam în veşnicii
Şi taina-n suflet o păstram.

Mi-e dor de glasuri ce-au vorbit
Şi de tăceri ce mi-au cântat
Pe drumul unde-am rătăcit
Pe când pierdută te-am chemat.

Mi-e dor de ploile ce cad
Şi de eternele ninsori,
De stelele ce încă ard
În pragul tinerelor zori.

Şi de un vis fără sfârşit
Ce numai nopţile-l ştiau:
De visu-n care te-am iubit
Cu tot ce am şi pot să-ţi dau.

Mi-e dor de tot ce m-a durut
Când am trăit durerea ta,
De vraja de la început,
Când ochii tăi spuneau ceva.

Vei ştii vreodată pe pământ
Cât dor am strâns de când te-ai dus?
Şoptitu-ţi-a bătrânul vânt
Frânturi din cele ce ţi-am spus?

Sau poate acele de brazi
Au scris mesajul meu prin nea…
Sau poate nu, poate nici azi
Nu ştii cât dor e-n viaţa mea.