Fără dată

Sunt încă vulnerabilă la muzica ce m-a obsedat atâta vreme. Mi-am dat seama acum, după ce am ascultat-o după mai bine de o jumătate de an. Mi se pare încă atât de aproape de perfecţiune. Mi se pare că atinge exact locurile care trebuie atinse, poate pentru că la mine sunt bătătorite de mult. Nu vreau să o mai ascult câtăva vreme. Decât rar şi în doze mici. Dar un lucru m-a făcut fericită, dincolo de amintirea acelei obsesii. Gândul că am cunoscut muzica. Că am reuşit să trăiesc intensitatea ei. Iar acum ştiu ce poate şi câte poate ea. Cum te poate aduce în al nouălea cer sau arunca în cel mai adânc abis al deznădejdii. Am cunoscut sublimul muzicii, esenţa ei, puterea ei fatală de atracţie, capacitatea de a elibera, dar şi de a robi spiritul uman. Mă bucur că am trecut prin această experienţă şi că am reuşit s-o transform într-o biruinţă, cu ajutorul lui Dumnezeu. Poate fără ea aş fi fost incompletă, sărăcită sufleteşte. Poate era necesară în procesul de desăvârşire spirituală. Oricum, mă bucur că am reuşit să depăşesc momentul acela critic, când am devenit roaba muzicii în totalitate.

Orice întâmplare trăită, citită sau imaginată capătă un sens doar în momentul în care e transformată în experienţă de viaţă. Pentru firile sensibile, nuanţele devin la fel de importante ca principiile. Muzica m-a ajutat să disting nuanţele, mi-a dezvoltat o capacitate extraordinară de a le intui, de a le capta, de a le materializa.