Hieroglifa
N-aş vrea să fiu nici lună,
Nici stele, nori sau soare,
Nici vânturi sau furtună,
Nici păsări călătoare.
N-aş vrea să fiu nici ceruri,
Pământ, foc, aer, apă,
Nici vise, nici misteruri,
Nici floarea ce ne-mbată.
Nici cântec, nici tăcere,
Nici viaţă şi nici moarte,
Nici jale, nici plăcere,
Nici doruri şi nici soarte.
De mi s-ar da o clipă
În veşnicia toată
Aş fi o hieroglifă
De-un moş chinez pictată.
Pe ziduri înnegrite
Purtând tainele firii
Din veacuri prăfuite,
Din noaptea amintirii.
O hieroglifă ştearsă
De vânturi milenare,
Veghind sub ploi şi arsă
De razele de soare.
Sub ochi uimiţi ce-n pripă
Nu pot s-o înţeleagă,
Purtând în ea o clipă
Şi veşnicia-ntreagă.
O hieroglifă vie,
Născută drept povaţă
Din om şi veşnicie,
Din moarte şi din viaţă.
O hieroglifă veche,
De-un înţelept lucrată,
Cu taina ei străveche
În veci nedezlegată.
Pe care vântul serii
Duios să o alinte
Şi raza dulce-a verii
Să-i dea sărut fierbinte.
Cu toate întrebând-o
Iar ea tăcând la toate,
În ziua cea mai blândă
Şi-n cea mai neagră noapte.
Tăcându-şi mereu soarta
Şi-a noastră neputinţă,
Tăcând mereu la poarta
Ce duce-n nefiinţă.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment