Păpuşa de vânt
mai bântuie pe pământ
în nopţi târzii cu ploi,
ca un bătrân strigoi.
Nimeni n-o întreabă
de unde vine,
de ce vine.
Se tânguie ca o babă,
cu gura pungă,
cu faţa ciorchine.
Pe la ferestre închise bate
şi fetele cu lumânări aprinse
cad în genunchi, se-nchină, înfiorate,
ca glasul ei să nu le intre-n vise.
În zori, călugării mătură curtea,
cu chipul palid, cu rugăciuni în gând.
O pace de mormânt bântuie lumea,
şi doarme nemişcată păpuşa de vânt.
No comments:
Post a Comment