Undeva

Undeva a plâns un suflet,
Poate un copil, poate o fecioară…
Undeva s-a stins un cântec
Şi vântul a-nvăţat un pic să moară.

Undeva s-a lăsat o ceaţă
Peste poveşti mereu neterminate.
Nu-ţi lua încă vălul de pe faţă
Cât mai dorm încă fluturii de noapte.

Undeva e mereu înserare,
Oglinzile sunt tulburi şi tac cerbii
Dar noi încă nu ştiu de ce se moare
Şi râde-amar, în taină firul ierbii.

Undeva e mereu oră târzie,
Amurg etern neîmplinit în noapte.
Şi toţi se-ntreabă şi nimeni nu ştie
Pe unde ne-am pierdut aşa departe.