Ce ştim noi?

Ce ştim noi
Când privim în ochi infinitul?
Cu ce destin
Măsurăm clipele ce trec
Şi pentru ce
Ne ascundem de stele şi cer,
Căutând pe pământ un alin?
O fărâmă din tot ce a fost
O fărâmă din tot ce va fi
E sădită în noi, în adânc,
Şi de-am vrea
Am putea s-o găsim,
Să luăm vălul negru de nori
Ce-o acoperă-nceet, ca un vis.
Veşnicia-I moştenirea de veci
Ce în inimi o avem din strămoşi,
Din strămoşi ce se pierd
Rând pe rând
Într-un şir infinit.
De aceea când privim spre ascuns,
Mai departe de lumi şi-univers,
Ştim ceva…ştim puţin…
Dar atât…
Că-ntr-o clipă se stinge încet
Ca un vis prăbuşit în neant
Şi scânteia lăsată în noi
De părinţi, de străbuni,
De Dumnezeu.