1 aprilie, anul de har 2002

N-am făcut prea multe în viaţa asta. Oricum, nu îndeajuns. Am gândit. Enorm, adânc, haotic, mistic, pervers, oniric, sensibil, energic şi în multe alte feluri. Mi-am forţat imaginaţia până la limite, sperând că în acest fel am să obţin ceva. N-am obţinut decât atât cât mi-a permis Dumnezeu să văd, prin perdeaua dincolo de care nu putem pătrunde. E mult? E puţin?

În relaţiile cu oamenii sunt o ratată. Nu ţin minte să fi fost întotdeauna aşa. Sau poate că da? Nu ştiu cât timp va mai dura asta. Ar trebui să fiu recunoscătoare că trăiesc încă vremea de har. Şi chiar sunt, uneori. Uneori sunt sau încerc să fiu aşa cum trebuie. Dar ard de dorul de muri. Pentru că sunt sătulă de jumătăţi de realitate. Vreau totul, Doamne, totul. Vreau să ştiu ce se ascunde dincolo de perdeaua purpurie. Mi-e dor de ceea ce va fi când nu va fi nimic. Răbdarea e cel mai greu lucru de obţinut. Şi tot ce ni se cere aici e răbdare, răbdare şi iar răbdare.

Mai sunt multe lucruri pe care nu le-am încercat încă. Vreau să le încerc înainte de a pleca. Dar merge prea încet. Viaţa e scurtă, se spune, şi totuşi trăirea ei e atât de lungă. Doamne, de ce trebuie să privim totul de jos, să ne înecăm printre lucruri, să fim sufocaţi de ele, când n-ar trebui decât să ne ridicăm puţin ca să vedem totul altfel? Să vedem în ansamblu. Fără ochiul care priveşte în anasamblu, nimic din ceea ce este nu are nici un sens.

Poate că trebuie să mi se-ntâmple tot felul de lucruri neplăcute. Ca să scriu. Mi s-a dat un timp, un loc şi un instrument de scris. Oare asta să fie menirea mea? Dar pentru cine scriu, dacă nu citeşte nimeni? Dacă toată lumea trece paralel şi eu îmi urmez drumul meu pe care nu-l mai ştie nimeni?

Sau poate există undeva o legătură cu altceva, şi legătura aceasta se realizează fără ştirea mea. Undeva se înoadă fire tainice, se potrivesc piese de domino, se sfârşesc simfonii neterminate. Iar eu nu sunt decât o notă, un vers, un acord. Prea poetic. Dar la urma urmei, totul este poezie. Lumea este poezie în stare genuină.

Sunt un vers scris de mâna lui Dumnezeu. Dar aş vrea să citesc întreg poemul, Doamne, ce să fac cu un singur vers? Uneori, partea poate cuprinde în ea întregul, sămânţa poartă în sine planta care va creşte din ea, fiecare om e un microcosmos, şi totuşi încă nu sunt destul de iniţiată ca să pătrund dintr-un singur vers sensul întregului poem.