5

În curând am să fiu liberă. Şi acest gând parcă mă face liberă încă de pe acum. În curând voi fi ca o pasăre, îmi voi întinde aripile şi voi zbura dincolo de linia orizontului. În curând voi lăsa în urmă toate mările şi oceanele lumii, toţi munţii cu creste înzăpezite, toate oraşele cu lumini aprinse în noapte. Nu ştiu încotro voi zbura, spre soare sau spre întuneric, dar lumina acestui zbor îmi încălzeşte inima ca un ceai cald la gura sobei într-o seară friguroasă de iarnă.

Povestea mea începe aşa:
A fost odată ca niciodată...
A fost odată o fată pe nume Olga. O fată pentru care lumea a fost întotdeauna un nod dureros în piept şi viaţa o gură de aer luată pe neaşteptate. O fată pentru care sunetele erau întotdeauna prea puternice, lumina prea stridentă, obiectele prea colţuroase, mirosurile prea grele. O fată care suferea de o boală ciudată, fără nume. Oamenii spuneau despre ea: "Se adaptează greu." Îi venea greu să facă ceea ce trebuia făcut dar i se părea floare la ureche orice lucru pe care ar fi putut alege să nu-l facă în momentul acela. Pe pajiştea ei păşteau turme de oi liniştite, fără să simtă apropierea furtunii. Apoi dintr-o dată furtuna venea. De cele mai multe ori nu era decât o rafală de vânt mai puternic, dar în ochii ei era furtună. Ştia că existau furtuni mult mai mari, furtuni adevărate. Şi îşi îngropa faţa în palme, întrebându-se: "Dacă o rafală de vânt e atât de zguduitoare, cum e să înfrunţi o furtună adevărată, un uragan?"

Ceea ce pentru majoritatea oamenilor era o şoaptă, pentru ea era un ţipăt. Şi ceea ce pentru majoritatea oamenilor era ascuns în tenebrele tăcerii, se materializa pentru ea într-o şoaptă. Şi tot aşa, prinţesa creştea într-o lună cât alţii într-un an. Pe când alţii născuţi deodată cu ea abia începeau să rostească primele cuvinte, ea scria deja poezii, cu rimă şi în vers alb. Avea deja câteva volume publicate. Oamenii o opreau pe stradă şi-i cereau autografe. Îi ziceau „copilul minune”. Ea le zâmbea timid, de dincolo de ochelarii cu rame negre, şi cei care reuşeau să-i prindă privirea pentru o clipă vedeau în ea ceva ce le zguduia universul interior, fără să-şi poată explica prea bine ce şi de ce. Olga la 6 ani: o bunicuţă în miniatură. Olga la 16 ani: o frumuseţe stranie, ca un castel străvechi privit la lumina lunii. Sălbatică şi tristă. Senină şi tulburătoare.