Banchet

e vânt şi frig
sălbatică mă nasc din nou
sub semnul altei ere
întinzi mâna
şi totul devine
mâna ta în noapte
iubirea noastră
nu începe cu litera "a"
la sărbătoarea mea
lumânările ard
oaspeţii îşi lasă
papucii la intrare
îmbrăcată în nebunia timpului
golit de sine
mă traduc în limbi neînţelese
sunt visul color al lui Dumnezeu
şi-un deja-vu al nopţilor
care mă văd întâia oară.
sfâşiată de sălbatica durere
ce mă atinge fără s-o ating
lacrima unui nai ucis
crescut din mine
un semn de carte o profeţie
şi-ntotdeauna
tot mai departe cu un pas
cu pielea brăzdată
de semne tragi-comice
nebunia clipei în care sunt
dincolo de vălul portocaliu
al pleoapelor
cu ceasul - bateria din piept
ghimpii spaimei
şi degetele contorsionate
deasupra filei albe
ca un salon de bal…
mă opresc să mă caut
în pupilele veşniciei
dacă m-ar învăţa să mor
aş apune ca un surâs
pe chipul unui înger.