Albastru de timp

Nu pot decât să plâng
pe pagini albe
ce-mi refuză gândul,
şi totul curge şi mă frâng
ca un poet străin
ce-şi uită rândul.
Ascultă-mă cu tot ce e albastru,
dă-mi haina
ce-am uitat-o, acolo-n beci…
Îmi era frig
şi-n cer plângea un astru.
Azi s-a oprit un ceas
şi totuşi treci,
tu, timpule, golit de amintire,
prin noapte treci mereu
în drum spre noapte.
E firul ce ne leagă
prea subţire,
e gândul ce te-ajunge
prea departe.

No comments: