O rochie nouă

E târziu. Oraşul e un vis în noapte.
Felinarele-şi plâng lumina şi-o plouă.
Peste marea de tăceri şi stropii de şoapte,
Tu taci. Te gândeşti la rochia nouă.

E o rochie verde, din flăcări de iarbă,
Presărată cu perle aprinse de rouă.
Soarele-atinge, dar nu poate să soarbă
Şiragul fierbinte din rochia nouă.

În rochia nouă ai fi preafrumoasă,
Felină vrăjită cum nu afli două,
Prin visul, vântul te-ar cere mireasă
Să-ţi mângâie-n taină, blând, rochia nouă.

E rochia ta, dar e atât de departe
Şi poşta n-aduce colete şi plouă,
Şi ochii-ţi se pierd până dincolo-n noapte,
unde moartea îşi ţese o rochie nouă.