Ce vorbe nu ştiu eu

Ce vorbe nu ştiu eu
Şi ce cuvinte oare am uitat
De mi-e atât de greu să spun ce simt?
De ce îmi pare astăzi şi mereu
Că versurile mele veşnic mint?
De ce mi-atât de greu
Să-mi las pecetea inimii pe-un vers
Când e atâta dor
Şi-atîta infinit în univers?
Şi-n sufletul de om
Ce rază orbitoare, ce gol întunecat,
Ce zbor spre fericire, ce avânt!
Căci spunând om spui lacrimi şi păcat
Şi spunând om spui tot ce-I mai curat,
Tăcere, disperare şi uitări,
Nădejde, fericire şi-aşteptări,
Totul, şi totuşi doar o frunză-n vânt,
Lumină, vis şi umbră pe pământ.
De ce mi-atât de greu, oare de ce,
Când toate-acestea aşteaptă,
Aşteaptă să le cânt.