Călătorie

Pe poteca unui gând pierdut în tainice zăpezi
Şi prin praful unui vis rătăcit prin ramuri verzi,
Într-o lume fără glas, într-o ţară de păreri,
Doar noi doi am mai rămas, fără mâine, fără ieri.
Fluturi zboară peste noi, stelele-şi aprind un dor,
Şi în noapte ne străpung lănci de raze ce nu dor.
Rătăcind prin galaxii, alergăm ca într-un joc,
Înotăm prin mări de fum, unde timpul stă pe loc.
Şi pierdute-n amintiri zac cuvinte ce s-au spus,
Fără rost jertfite-n vânt, peste-o lume din apus.
Doar tăcerea e acum suverană peste noi,
Chiar şi vântul a tăcut şi din cer cad mute ploi.
Noi fugim, zburând în sus, nimeni nu ne poate-opri
Nici o lege, nici un lanţ nu ne poate doborî.
Nici chiar timpul cel hain nu ne trage înapoi
Căci în suflet s-a trezit tot ce e etern în noi.
Mână-n mână ne-nălţăm ca doi aştri-ngemănaţi,
Peste tot ce a rămas peste stâncile cu brazi,
Peste mările ce-ascund mii de morţi şi mii de vieţi,
Peste iarba unde dorm mii de greieri cântăreţi,
Peste sângele ce-a curs în mileni de război,
Peste-o lume de nădejdi, de invenţii şi gunoi.
Nu ne punem întrebări, drumu-i lung ca în poveşti
Dar odată l-am făcut în sens invers. Ţi-aminteşti?