Ecouri


Câmpia acoperită de rouă
Lucea în lumina soarelui
Ca un şirag de stele aurii…
Eram copii…
Iarba firavă ne mângâia
Tălpile goale
Şi fluturi coloraţi
Se oglindeau în inocenţa
Ochilor albaştri.
Aş vrea să uit
Că m-am născut într-o poveste
Fără început,
Că viaţa mi-a purtat paşii
Pe cărările pustii ale toamnei,
Unde doar vulpile roşcate
Mă priveau cu ochi sfioşi
În tăcerea înlăcrimată
A amurgului,
Că gândurile m-au purtat
Pe apele mărilor infinite,
În jocurile peştişorilor zglobii,
În tainele singuraticelor scoici,
Acolo unde algele
Îşi unduiesc amintirle
Într-un dans feeeric, sublim.
Aş vrea să uit de ochii blânzi,
Mereu înlăcrimaţi
Ai vitelor ce trec în rând,
Către păşuni,
De scâncetul mieilor
Luaţi de lângă mama lor
Pentru jertfa de Paşti
Şi de puişorii abia ieşiţi din ou,
Ascunşi sub un ştergar,
La gura sobei…

Aş vrea să uit…
Şi dintr-o mare de uitări,
Să-mi amintesc doar iarba firavă
Ce ne mângâia tălpile goale
În vremea când ochii noştri
Păstrau încă ceva
Din albastrul cerului.

No comments: