Aş vrea

Aş vrea o pasăre să fiu
În zbor spre infinit,
La soarele cel auriu
Tinzând necontenit.

Cu aripi larg deschise-aş vrea
Să mă înalţ spre cer,
Să las în urmă lumea rea,
Pământul efemer.

Să urc mereu mai sus, mai sus,
Spre-albastrul infinit,
Să văd al soarelui apus
Şi mândrul răsărit.

Dar chiar şi-o pasăre de-aş fi,
În noapte, uneori,
Eu pe pământ m-aş coborî,
Pe-o ramură cu flori.

Şi de acolo cu glas blând
Voios eu aş cânta
Ca tuturora al meu cânt
Speranţă să le dea.

Şi toţi acei nefericiţi
Se vor opri la geam
Şi vor privi cu ochi umbriţi
De lacrimi către ram.

Şi cei ce plâng vor surâdea
În noapte-atunci târziu,
Şi-ncet şopti-vor: “Ce n-aş da
O pasăre să fiu!”