Despărţire

Prin frunze îşi şoptea lin adierea
Un vânt rătăcitor pe căi pustii
Iar noaptea aducea cu ea tăcerea,
În urma ei lasând încă o zi.

Numai o stea lucind pe cer departe
Îmi aminteşte-acum de tot ce-a fost,
Dar chiar şi-ale ei raze par deşarte
Ca şi iubirea noastră fără rost.

Ce sens mai are azi întreaga viaţă
Când fără tine sunt pe-acest pământ?
În jurul meu pluteşte-o deasă ceaţă
Şi-i linişte la fel ca-ntr-un mormânt.

O lumânare pâlpâie pe masă
Şi ploaia bate-n geam neîncetat…
Suspinul ei îmi spune că acasă
Tu nu te vei întoarce niciodat’.

Aş vrea să lupt cu toamna şi cu vântul
Şi-aş vrea să strig: “El va veni ‘napoi!”
Dar cine mai ascultă azi cuvântul
Unui biet suflet copleşit de ploi?

Să te rog azi să vii, ce rost mai are?
Oricum, venind, tu nu vei mai afla
Decât un suflet ce-a pierdut sub soare
Chiar şi puterea dulce de-a spera.

Tu du-te pe cărarea ta, iubire,
Şi înapoi priveşte-o clipă doar,
Să vezi că pentr-un strop de fericire
Plătesc acum o mare de amar.

Şi-o lacrimă dacă va vrea să cadă
Din ochii tăi senini şi blânzi mereu,
S-o laşi ca mărturie pe zăpadă
Pentru ce-am fost odată tu şi eu.

Atâta doar aş vrea ca amintire,
Atât, şi niciodat’ nu voi uita
Că ieri mi-ai dat o clipă de iubire,
Că azi plătesc o viaţă pentru ea.