Crăciun trist

S-a-ndepărtat acum o altă toamnă
Şi-n ochii tăi luminile s-au stins.
Lucirea lor m-a învăţat ce-nseamnă
Să suferi, să iubeşti, să fii învins.

Ninsoarea cade lin peste poiene
Şi-o vrajă a cuprins întregul sat,
O lacrimă îmi curge printre gene
La gândul că acum tu m-ai uitat.

Ce scurt-a fost frumoasa primăvară,
Şi vara cât de repede-a trecut,
Azi este frig şi ninge-ncet afară
Şi-aş vrea-n zadar s-o iau de la-nceput.

E rece vântul iernii ce adie
Ca un suspin duios de rămas bun,
Răsună-n case cânt şi veselie
Şi mâine-i sărbătoarea de Crăciun.

Numai la mine-n casă e tăcere,
Şi-o lumânare arde-n geamul nins,
Şi cânt şi eu un vers numit durere
Despre un foc ce prea curând s-a stins.

Lumina lui nu ne mai încălzeşte
Căci a rămas în urmă numai scrum.
Doar o speranţă-n suflet mai trăieşte
Însă ce rost mai are ea acum?

Îmi mai rămâne azi doar aşteptarea
Că poate mâine dup-atât amar
Inima ta-mi va auzi chemarea
Şi-mi vei da iar iubirea ta în dar.

Dar nu-i decât un vis, şi-asta mă doare,
Şi-adio mi-e atât de greu să-ţi spun,
Dar voi găsi un alt suflet sub soare
Să-mi dea căldura sfântului Crăciun.

Alt zâmbet va-ncânta a mea privire,
Alţi ochi vor reaprinde focul stins,
Şi-uita-voi că-ntr-o clipă de orbire
Am învăţat ce-nseamnă-a fi învins.