Frumoasa şi bestia

Mi-ai apărut o clipă înainte…
Purtai eşarfă albă de mătasă
Şi ochii tăi mă urmăreau cuminte
Cu-a lor lucire tainică şi-albastră.

Cu mâna te chemam, sfidând lumina,
Şi pasul ţi se-apropia prin neguri…
Luai asupră-ţi fără teamă vina
Şi mâna mi-o-ntindeai fără să tremuri.

Pe faţa ta, o palidă scânteie
Îmi rănea triştii ochi fără de milă…
Ce n-aş fi dat ca anii grei să steie
Ş-o viaţă să rămâi aşa, copilă.

Dar dragostea ce mi te-a dat ca pradă
Îmi cere-n schimb un preţ la fel de mare.
Ţi-ai lăsat mâna-n palma mea să cadă
Şi preţul jertfei tale azi mă doare.

Când ochii tăi şi-ascund nefericirea,
Ai mei se-nchid, orbiţi de-a lor tăcere…
Născută-ai fost să dăruieşti iubirea,
Să dai şi viaţa celui ce ţi-o cere.

Când poţi să dai atât, chiar şi fiinţa,
Când inima răspunde “nu” iubirii,
Aş fi neom să fug de suferinţa
Cu care-ţi dau ofranda despărţirii.

Mi-ai apărut în vis ca o ispită,
Sau poate vrând doar să-mi aduci aminte
Că nu sunt demn de-o viaţă irosită,
De-o lacrimă în ochii unei sfinte.

Şi dacă mi-ai fi spus măcar o dată
Că nu iubeşti, ci-mi suferi doar iubirea…
Dar ai surâs mereu nevinovată,
Cu grijă să nu-mi tulburi fericirea.

Şi de-ai fi plâns, de-ai fi rămas de gheaţă…
Dar ai glumit, rostindu-ţi legământul.
Cu ochii tăi curaţi mi-ai dat speranţă,
Aproape, dar departe-n veci cu gândul.

Azi sufletul eu ţi-l dezleg de mine
Şi te alung cu vorbe de ocară,
Căci de-ai vedea durerea mea, ştiu bine,
Ai spune “Te iubesc”, să nu mă doară.