Iubitului meu

Să nu mai plângi nicicând, iubitul meu,
Că sunt aici, şi-n veci voi fi cu tine,
Te voi urma pe calea ta mereu
Şi-alături vom trăi clipa ce vine.

Cândva plângeai, spunând că-i în zadar,
Că un abis ca marea ne desparte.
Azi ştiu că ai greşit şi-ţi dau în dar
Iubirea mea curată pân’ la moarte.

Pe noi destinul, viaţa ne-a unit
Într-o poveste tristă şi frumoasă.
Nu plânge, visul tău s-a împlinit:
De azi sunt doar a ta, pe veci mireasă.

Nu pot să plec, nu vreau, căci te iubesc
Şi dragostea deplin mi-e răsplătită.
Căci ce e mai frumos şi omenesc
Decât să spui:” iubesc şi sunt iubită”?

Ce-aş mai putea să cer azi pe pământ
Când am cel mai frumos cadou al firii,
Când inima-mi ascunde cel mai sfânt
Şi mai firesc secret al fericirii?

De-am fi în lumea-ntreagă doar noi doi
Am colinda păduri, câmpii şi creste,
Ne-am crede doi rătăcitori eroi
Dintr-o uitată tainică poveste.

Dar fiindcă-atâţia alţii au mai fost
Ca noi, şi-atâţi mai sunt şi-or să mai fie,
Ne vom găsi un tainic adăpost
De care-n lume nimeni să nu ştie.

Şi-acolo vom fi singuri, doar noi doi,
Vom colina păduri, câmpii şi creste
Şi va rămâne-n urmă de la noi
Doar o uitată tainică poveste.