Stau tristă,-ndurerată

Stau tristă-ndurerată,
Mi-e sufletul amar,
Iar gândul spre-al meu tată
Călătoreşte iar.

Venit-am eu pe lume
Prin grele suferinţi,
Aveam pe-atunci un nume,
Aveam şi doi părinţi.

Pe drum trecea armata
Când ani aveam doar doi,
Ea mi-l luă pe tata
La groaznicul război.

E vânt şi frig afară,
Cad frunzele din pom,
Rămase fără sprijin
Sărmanul pui de om.

Un vânt se-opri să bată
Prin ramuri de mălin,
O mamă-ngenunchiată
Spre cer căta alin.

Veniră zile grele
De lacrimi şi oftat
Şi cerul plin de stele
De nori fu-ntunecat.

Departe-n câmp de luptă,
Ca-ntr-un coşmar trăit,
Sărmanul viteaz tată
De-un glonte fu lovit.

Cu ochi făr’ de speranţă
Duios spre cer privea
Şi gândul lui acasă
Pe-aripi de vânt plutea.

Visa că-ntr-o căsuţă
Se va-ntoarce curând,
Că-şi va vedea fetiţa
Pe-ai lui genunchi zâmbind.

Dar cu inima frântă
Soldatu-nţelegea
Că niciodată-acasă
El nu va mai pleca.

Se şi retrag învinşii
Din Kiev la Vaslui,
Dar a ajuns acasă
Doar vestea morţii lui.

Aceasta e povestea
Ce cu lacrimi v-o spun.
Adio, dragă tată,
Ş-un ultim rămas bun.